Local

Pompierii botoșăneni alături de copiii înscriși la Tabăra din pridvorul satului – FOTO

Nerăbdători să-i întâlnească, dornici să învețe lucruri noi! Așa i-au așteaptat, în această dimineață, copiii înscriși la Tabăra din pridvorul satului, organizată de Parohia “Schimbarea la Față” din Boscoteni pe pompieri
Le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre lucrurile pe care nu trebuie să le facă pentru că sunt periculoase și le-au dat sfaturi despre cum își pot petrece timpul liber în vacanță aflând informații care le vor fi de folos, în viitor.
Mirabela Boca, voluntar în cadrul programului național “Salvator din Pasiune”, i-a învățat cum să execute corect manevrele de acordare a primului ajutor.
Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție.
Copiii au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și descarcerare, dar și cum se folosește fiecare accesoriu.
Pe rând, au probat echipamentele de protecție folisite de salvatori pe timpul misiunilor și au testat presiunea furtunelor ca și cum ar fi stins un incendiu imaginar.
Pe timpul acestei acțiuni, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” “Nu tremur la cutremur”și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, cu următoarele recomandări:
▪️nu folosiți instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni;
▪️nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere;
▪️nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;
▪️nu lăsați copiii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune sau în camere în care prizele nu sunt prevăzute cu accesorii de protecție pentru copii;
▪️verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
▪️la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
▪️asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
▪️asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic;
▪️instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze;
▪️achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.
Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani, la solicitarea Primăriei comunei Frumușica.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page