Acțiuni de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile asociate conducerii unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a drogurilor – FOTO
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani –Biroul Rutier, împreună cu cei ai Biroului de Proximitate și jandarmi au desfășurat activități de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile asociate conducerii unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
Obiectivul principal al activității preventive constă în informarea cetățenilor cu privire la Legea 213 din 2023, supranumită și Legea Anastasia (după numele unei fetițe decedate în urma unui accident rutier provocat de un conducător auto fără permis de conducere). Această lege modifică un articol din Codul penal în care este prevăzută pedeapsa pentru cei care comit un accident rutier, în timp ce se afla sub influența alcoolului sau a drogurilor, ori fără a deține permis de conducere, iar în urma accidentului una sau mai multe persoane îți pierd viața.
Modificarea legii constă în faptul că aceștia nu mai au posibilitatea condamnării cu suspendare a pedepsei, ci vor fi condamnați la închisoare cu executare.
Prin aceste activități se urmărește conştientizarea, de către toți cetățenii, a pericolului la care se expun atât pe ei, cât și pe cei din jur, în momentul în care aleg să ignore normele legale.