Local

Douăzeci de mașini de transport marfă și persoane, parcate neregulamentar, blocate de polițiștii locali

Astăzi, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumuri Publice , au acționat pentru identificarea situațiilor în care vehiculele de transport marfă/bunuri și cele de transport persoane au fost parcate în parcările publice de pe domeniul public sau în oricare alte locuri în care ar stânjeni circulația autovehiculelor.

Astfel, în 20 de situații a fost dispusă măsura blocării roții autovehiculelor și aplicat un număr de 18 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 3.800 lei.

Nerespectarea prevederilor art. 12 alin (6) și (7) din H.C.L. nr. 292/2017, constituie contravenție și se sancținează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.

Este interzisă oprirea, staţionarea și parcarea mijloacelor de transport mărfuri şi bunuri, remorci, rulote, platforme, a celor de transport persoane, cu excepţia maxi taxi, şi a celor destinate serviciilor de turism, altele decât autoturismele, a căror dimensiuni depăşesc dimensiunile locului de parcare marcat, precum şi a tractoarelor de orice tip, inclusiv gama de utilaje aferente, în alte locuri decât ȋn spaţii aflate în proprietate privată sau în parcările
special amenajate pentru aceste categorii de vehicule, semnalizate prin indicatoare sau marcaje.
Se interzice staţionarea și parcarea autovehiculelor de transport marfă aparţinând societăţilor comerciale, pe spaţiile dintre blocuri, ȋn parcările publice de pe domeniul public sau privat al municipiului sau în oricare alte locuri în care ar stânjeni circulaţia autovehiculelor din
trafic ori a celor parcate sau staţionate regulamentar.

Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a Poliției locale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page