Localsocial

Amenzi de aproape 300.000 de lei în urma controalelor efectuate la centre rezidențiale din județul Botoșani – FOTO&VIDEO

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă raportul final al acțiunilor de verificare a centrelor rezidențiale autorizate din județul Botoșani, destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor.
Acțiunile de control s-au desfășurat în mod integrat, cu mențiunea că fiecare instituție a derulat activități conform atribuțiilor și competențelor deținute.
Acțiunile de verificare au fost efectuate de comisii mixte formate din reprezentanți ai instituțiilor cu drept de control:
-Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani
-Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Botoșani
-Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani
-Comisariatul Judeţean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani
-Direcția de Sănătate Publică a Județului Botoșani
-Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani
-Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoșani.
Cele 2 comisii de control formate sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Botoșani au verificat un număr de 68 de centre rezidențiale autorizate.
Potrivit datelor furnizate de instituțiile care au efectuat verificările în teren, în urma acțiunilor de control au fost acordate 278 sancțiuni, 47 amenzi și 231 avertismente. Cuantumul cel mai scăzut al sancțiunilor acordate de către o instituție de control a fost de 500 de lei (3 sancțiuni), iar cel mai ridicat de 50.000 lei.
Suma totală a amenzilor acordate de toate instituțiile de control, în perioada 10.07.2023-16.07.2023 , se ridică la 294,3 mii lei.
Suplimentar, o a treia comisie, formată din reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, Direcției de Sănătate Publică a Județului Botoșani, precum și un psiholog din cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, care a funcționat independent de celelalte 2 comisii, a verificat activitatea a 5 unități înregistrate sub cod CAEN 5590 destinate cazării persoanelor vârstnice și/sau persoanelor cu dizabilități și o clinică medicală de pe raza județului Botoșani.
Potrivit datelor furnizate de instituțiile care au efectuat verificările în teren, în urma acțiunilor de control au fost acordate 27 sancțiuni, 10 amenzi și 17 avertismente. Cuantumul cel mai scăzut al sancțiunilor acordate de către o instituție de control a fost de 1.500 de lei ( o sancțiune), iar cel mai ridicat de 20.000 lei (două sancțiuni).
Suma totală a amenzilor acordate de toate instituțiile de control, în perioada 10.07.2023-16.07.2023, se ridică la 88.500 lei.
Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu: ”Aceste verificări ne-au oferit o imagine reală a situației din acest moment. Situația generală necesită îmbunătățiri, o indică numărul mare de sancțiuni, amenzi, avertismente și măsuri de conformare. Le-am solicitat tuturor instituțiilor să verifice în continuare respectarea termenelor și măsurilor corective dispuse în actele de control. Rămân în analiză de ansamblu situațiile atipice de la nivelul județului Botoșani, vulnerabilitățile structurale și funcționale, posibilele cauze ale acestora, precum și necesitățile de modificare legislativă în acord cu cadrul normativ. Această analiză o vom realiza împreună cu instituțiile cu atribuții în domeniu și o vom trimite Guvernului României.”
S-au constituit două echipe mixte de control pentru verificarea centrelor din județul Botoșani, publice sau private. Avem 68 de centre autorizate, din care 45 sunt pentru persoane vârstnice, 7 pentru persoane cu dizabilități, unul este centru maternal și unul este o cantină socială. În afară de aceste centre noi am identificat alte centre care funcționau sub alt cod CAEN, care de fapt cazau persoane vârstnice sau cu dizabilități. În această perioadă de zece zile, am făcut o verificare și la aceste centre. Am ținut și țin în continuare să fie publică toată activitatea pe care o desfășor pe această temă și să știe toată lumea ce se întâmplă, chiar dacă poate suntem dezamăgiți de unele situații pe care le avem. Acțiunile au fost organizate într-un mod integrat, fiecare instituție a derulat activități conform competențelor deținute.
În ceea ce privește aceste unități care funcționau sub acest cod CAEN de alte servicii de turism – 5590, s-au aplicat 27 de sancțiuni: 10 amenzi și 17 avertismente, în cuantum de 88.500 de lei. Măsura principală impusă a fost aceea de a se autoriza sau reautoriza sub codul CAEN specific activităților pe care le desfășoară, acela de prestare de servicii pentru persoane vârstnice, cu dizabilități sau cu afecțiuni medicale, pentru că în toate cele cinci unități verificate s-au găsit persoane cu diverse probleme”, a mai spus prefectul Sorin Cornilă
„Ei au optat pentru codul respectiv pentru a nu se supune normativelor AJPIS pentru autorizarea locațiilor respective, iar aici mă refer la numărul de metri pătrați, volumul de aer etc. Ca să poată caza un număr mai mare de beneficiari, ei și-au schimbat acest cod CAEN”. Lucrurile acestea nu s-au sesizat doar la noi, se întâmplă la nivel național, inclusiv de la situațiile care au fost găsite în Ilfov, iar probabil măsura care se așteaptă acum este o actualizare de legislație în ceea ce privește toată zona asta de centre pentru vârstnici. Există o nesincronizare a punctului legislativ. Noi am avut o primă sesizare anul trecut prin vară și am fost în verificare la două astfel de centre care al momentul respectiv funcționau ca centre rezidențiale, acum le-am identificat ca centre pe 5590, devenind din centre de servicii sociale în centre de cazare”, a conchis prefectul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page