InfractionalLocal
Amendă și dosar penal pentru un tânăr care a dat nas în nas cu polițiștii botoșăneni
La data de 18 iulie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 B, în comuna Mihai Eminescu, un autoturism condus de un tânăr, de 30 de ani, din comuna Mihai Eminescu.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are anulată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul rutier.
Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional.