Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia

Sfântul Rafail s-a născut în satul Bursucani, co­muna Bălăbănești din ținutul Bârladului în anul 1560, într-o familie dreptcredincioasă. Auzind de marele sihastru Eufrosin de la Agapia, a părăsit cele pământești și, urcându-se în munte, i   s-a făcut ucenic. A fost călugărit de acesta și sporea în rugăciune și în post, încât îl întrecea pe dascălul său. După mai mulți ani de viață pustnicească pe Mun­tele Scaunele, Cuviosul Rafail a coborât în schitul înte­meiat de Eufrosin. Aici a sporit și mai mult în dragostea lui Hristos, în privegheri de toată noaptea și în rugăciuni cu lacrimi. Smerindu-se înaintea tuturor prin ascultare, s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul preoției și al facerii de minuni. Izgonea duhurile necurate, cunoștea gândurile oamenilor și vedea dinainte cele viitoare. Era un neîntrecut dascăl al rugăciunii lui Iisus și părinte duhovnicesc al tuturor sihaștrilor. Săvârșind îngerește călătoria acestei vieți și lăsând în urmă mulți ucenici, Sfântul Rafail și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Apoi, făcându-se unele minuni la mormântul său și încredințându-se părinții că l-a proslăvit Dumnezeu, i-au scos din sicriu trupul întreg și plin de bună mireasmă și l-au așezat în biserică, spre închinarea tuturor.

  Sfântul Partenie era ucenic al marilor sihaștri din Muntele lui Agapie. Luând din tinerețe jugul lui Hris­tos, s-a făcut călugăr în Mănăstirea Agapia Veche, la începutul secolului XVII. Apoi, deprinzând frica de Dumnezeu și rugăciunea din inimă, s-a retras la liniște în Muntele Scaunele. Acolo, mult nevoindu-se cu postul și cu rugăciu­nea de toată noaptea și biruind cumplitele ispite ale vrăjmașului diavol, s-a învrednicit a primi de la Dum­nezeu darul tămăduirii și al izgonirii duhurilor necurate. Și nu puțini bolnavi de prin sate alergau la chilia lui și primeau mângâiere și sănătate. Apoi, rămânând Mă­năstirea Agapia fără povățuitor, Cuviosul Partenie a pri­mit darul preoției și a ajuns vestit egumen al sihaștrilor din obște. Astfel, pe toți îi păstorea cu smerenie și cu înțelepciune, făcându-se pe sine pildă tuturor, atât celor din schit, cât și celor din pustie. În anul 1660, Sfântul Partenie s-a strămutat la cereștile lăcașuri, iar trupul său a fost îngropat în „Livada Părinților”. Mai târziu, cinstindu-se de părinți în ceata cuvioșilor și făcându-se unele minuni la mor­mântul său, moaștele lui s-au așezat în biserică spre închinare, fiind sărutate și de însuși Sfântul Mitropolit Dosoftei. Apoi, năvălind turcii peste Țara Moldovei, moaștele Cuviosului au fost ascunse în munte și au rămas acolo neștiute de nimeni, până în zilele noastre. În anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat pe Sfinții Rafail și Partenie de la Agapia Veche, cu zi de pomenire 21 iulie. Sfinților cuvioși Rafail și Partenie, rugați-vă pentru noi!