Educatie

Nicolas Cazacu, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Festivalul Internațional al Șahului în Școală – VIDEO

Micul geniu Nicolas Cazacu ne bucură din nou. Așa cum ne-a obișnuit, Nicolas care nu de mult s-a întâlnit pe tabla de șah cu legendarul Garry Kasparov, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Festivalul Internațional al Șahului în Școală, desfășurat la Ploiești, în perioada 4-9 iulie 2023.

Festivalul Internațional al Șahului în Școală de la Ploiești a reunit peste 700 de jucători, cu vârste între 6 și 12 ani, din mai multe țări: România, Mexic, Moldova, Ucraina, Spania, Polonia, Serbia, Israel și Grecia.

Iustin Nicolas Cazacu locuiește cu familia lui în Iași, însă mama genialului copil este din Botoșani.

„Festivalul Internațional al Șahului în Școală este un pas firesc al întregii campanii Șah în Școală! Rompetrol susține educația, iar sprijinul pentru copiii care își doresc să practice șahul este unul foarte important. Ploiești, Constanța, Timișoara, Sighișoara, Galați, Drobeta Turnu Severin, Satu Mare, Tg Mureș, Iași sunt doar câteva locuri în care șahul are mare succes, iar cei 50.000 de copii care au învățat acest nobil sport în ultimii 3 ani și 41.000 manuale oferite gratuit sunt cifre care arată dimensiunea unei mișcări deja foarte mari! Festivalul de la Ploiești va fi un succes, iar Prahova va fi un pol al șahului în școală, al educației!”, a declarat Vlad Ungureanu, organizator eveniment și coordonator al proiectului Șah în Școală la nivel național.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page