InfractionalLocal
Un botoșănean s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști
La data de 6 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 296 în comuna Roma, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Vorniceni.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.