LOCAL | Peste 5000 de permise auto preschimbate în 11 zile
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a preschimbat în perioada 7-18 ianuarie peste 5.000 de permise de conducere.
Numărul acestora depăşeşte permisele auto preschimbate în întreg anul 2012, adică aproximativ 4800 de documente. Conform datelor de la nivelul serviciului public, doar 700 de permise de conducere expirau în luna ianuarie a acestui an, toate celelalte fiind preschimbate aşadar, înainte de termen. Acestea mai aveau 2,3, în unele cazuri chiar şi peste 9 ani de valabilitate.
Motivată de modificarea procedurii de preschimbare, ce va intra imediat în vigoare, avalanşa de solicitări venite din partea conducătorilor auto botoşăneni, a necesitat prelungirea programului de lucru cu publicul al SPCRPCIV şi luarea de măsuri excepţionale pentru asigurarea condiţiilor optime de lucru cu un public atât de numeros.
Prefectul Costică Macaleţi a solicitat ajutorul Poliţiei Locale şi Jandarmeriei pentru păstrarea ordinii şi asigurarea operativităţii necesare.
„Solcitările de preschimbare a permiselor au fost în număr foarte mare în întreaga ţară. La Botoşani s-au luat măsuri pentru ca publicul să poată rezolva problema cu care se adresa instituţiei. Ne bucurăm că nu a fost înregistrat niciun incident în aceste zile şi mulţumesc angajaţilor din serviciul de permise auto pentru eforturile deosebite pe care le-au făcut.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.
La nivelul judeţului Botoşani sunt 60.405 posesori de autovehicule şi 106.761 de posesori ai permisului de conducere. Parcul auto a crescut la începutul acestui an cu 3.505 de autovehicule, în comparaţie cu debutul anului 2012.