Local
Acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată
La data de 5 iulie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Biroului de Transporturi Botoșani, au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, înregistrate în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 26 de autovehicule, au fost monitorizate 13 căi ferate, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.380 lei, 5 dintre acestea fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 (neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată) și 11 pentru alte abateri la regimul rutier.