Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic
La data de 5 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai reprezentanților Ocolului Silvic Botoșani și ai jandarmilor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale privind circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos, pe raza municipiului Botoșani și a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 97 de persoane și au fost controlate 114 autovehicule și 2 societăți comerciale.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei, dintre care, o sancțiune a fost aplicată pentru transport de material lemnos fără documente.
Totodată, a fost confiscată cantitatea de aproximativ 4 metri cubi de material lemnos.
La data de 5 iulie 2023, în intervalul orar 04:00-08:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea contravențiilor în domeniul silvic.
Aceștia au instituit filtre la intrarea în oraș, prilej cu care au fost controlate 26 de autovehicule, 5 dintre acestea transportau material lemnos.
Totodată, în cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, pentru abateri la regimul rutier, în valoare de peste 3.000 de lei, fără a fi constate abateri de la legislația privind domeniul silvic.