Local

Amenzi de peste 100.000 de lei date de ITM Botoșani în luna iunie

În cursul lunii iunie 2023, în domeniul Relaţii de Muncă, au fost efectuate 88 controale.

Au fost constatate 83 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenționale, din care 3 avertismente și 7 amenzi în valoare totală de 72.000 lei.

 

În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii iunie 2023, au fost eliberate 2.087 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 100 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 13 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.

Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 160 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.

 

În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna iunie 2023, au fost înregistrate 28 de petiții, din care 3 au fost redirecționate către alte instituții. Motivele cele mai des intâlnite ale acestora au fost:

15-pentru neplată salarii, 5-pentru neefectuare concediu odihnă, 5-neeliberarea documentelor pentru încetarea activității , 8-muncă suplimentară , 3- muncă în zile de sărbători legale, 2-echipament protecție, 2-normă lucru, 2-pentru muncă nedeclarată, 2-condiții muncă, 2-fișa postului, 5-alte motive.

 

În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii iunie 2023, s-au desfăşurat următoarele activităţi:

  • au fost efectuate controale la un număr de 67 agenţi economici, au fost constatate 106 neconformităţi şi au fost dispuse 101 de măsuri, fiind aplicate 4 amenzi în valoare de 30.000 de lei și 97 avertismente;
  • 6 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către inspectoratul teritorial de muncă;

–     4 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă;

–   au fost înregistrate 3 persoane accidentate în accidente de muncă, toate cu incapacitate temporară de muncă.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost:

–    lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;

–   neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM , inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție;

  • neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic;
  • neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională precum și măsurile de prevenire;
  • neinstruirea ucrătorilor la angajare;

–   necomunicarea, de indată, a unui eveniment în care a fost implicat un lucrător

angajat.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către  ITM Botoşani, în cadrul domeniilor  Sănătate şi Securitate în Muncă şi Relaţii de Muncă în cursul lunii iunie 2023 este de 102.000 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page