Peste 20 de localuri publice controlate de polițiști la Dorohoi
La data de 2 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, a jandarmilor și polițiștilor de frontieră au desfășurat activităși pentru prevenirea infracțiunilor stradale, precum și a oricăror fapte antisociale în zona municipiului Dorohoi și a comunelor Ibănești, Șendriceni, Brăești, Văculești şi Leorda.
Forțele de ordine au legitimat peste 150 de persoane, iar 28 dintre acestea au fost atenționate cu privire la modul de comportament, în societate. De asemenea, au fost controlate 22 de localuri publice și 55 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei. Dintre sancțiuni, au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea normelor de conviețuire socială și nerespectarea obligației de utilizare a casei de marcat electronice.