Aducem în atenția absolvenților de liceu promoția 2023 calendarul înscrierii în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani și anume :
– data absolvirii studiilor liceale în conformitate cu prevederile legale este 2 iunie 2023
– în termen de 60 de zile de la absolvire tinerii sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa AJOFM Botoșani pentru a beneficia servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă respectiv 03.06.2023-01.08.2023
Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele agenţiilor teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:
- actul de identitate
- actul de studii sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii
- CV model Europass
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidența AJOFM Botoșani până la data de 01.08.2023 inclusiv. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Absolvenţii instituţiilor de invăţământ și absolvenţilor şcolilor speciale pentru persoane cu handicap primesc o indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar de 299 lei pentru o perioadă de 6 luni.
De asemenea, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, primesc o primă de inserţie in cuantum de 1.794 lei (de 3 ori valoarea ISR în vigoare la data încadrării, valoarea ISR fiind de 598 lei).
Pentru informații detailate privind acordarea indemnizației de șomaj, absolvenții promoției 2023 pot consulta site-ul ANOFM ,,www.anofm.ro”/Botoșani secțiunea ,,Persoane fizice/indemnizații de șomaj și venituri de completare” sau se pot adresa la AJOFM Botoșani tel.0231536791, e-mail botosani@anofm.gov.ro.