EducatieLocal

Vezi cine sunt elevii din Botoșani care au obținut media 10 la Evaluarea Națională

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a centralizat rezultatele Examenului de Evaluare Națională 2023.

Rata de participare a fost de 95,39% la Limba și  literatura română și de 95,16% la Matematică. Promovabilitatea la nivelul județului Botoșani este de 66,16% înainte de contestații.

În județul Botoșani sunt 4 absolvenți care au obținut media 10 (zece):

  • Balan M. Amelia Alexandra de la Colegiul Național “A.T. Laurian” Botoșani
  • Crăciun B. Vlad de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Botoșani
  • Zamfirescu C. Ioana Antonia de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Botoșani
  • Patriu M. Marinela Larisa de la Școala Gimnazială “Leon Dănăilă” Darabani

La proba de Limba și  literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) un număr de 2659 de candidați (69,88%), din 3805 prezenți. Un număr de  15 de elevi au obținut note de zece.

La proba de Matematică, 2500 de  candidați (65,86%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), din 3796 de elevi prezenți, iar 38 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La simularea Examenului de Evaluare Națională  procentul de promovare la Limba și literatura română a fost  53,01% iar la Matematică a fost de 45,28%, și niciun elev nu a obținut nota maximă la nicio disciplină.

Astăzi, 28 iunie 2023, s-au afișat rezultatele inițiale. Contestațiile pot fi depuse azi, 28 iunie 2023 (în intervalul 16.00-19.00) sau mâine, 29 iunie 2023 (în intervalul orar 8.00-12.00).

 

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 4 iulie 2023.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

„Felicitări tuturor absolvenților, și alese mulțumiri tuturor colegilor implicați în organizarea și desfășurarea examenului de Evaluare Națională!”, a transmis Inspectorul Școlar General, Prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page