Ultimatum pentru botoșănenii cu datorii către Nova Apaserv
S.C. NOVA APASERV S.A. notifică utilizatorii care înregistreaza restante mai mari de 30 zile la plata facturilor de apa si canalizare, să procedeze la achitarea sumelor restante în termen de cel mult 15 zile de la data publicării prezentei, în caz contrar, societatea urmând a demara procedurile de recuperare a debitelor restante pe calea executării silite prin toate formele prevazute de lege, respectiv imobiliară, mobiliară și prin poprire, inclusiv vom demara procedurile de debranșare de la reteaua de apă, cheltuielile generate de aceste proceduri urmând a fi suportate de debitori .
„Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu”, în conformitate cu prevederile Legii 241/2006 articolul 31 alineatul (17).
În acest context, informăm că, la data prezentei, înregistrăm prin executorii judecatorești aproximativ 5000 de cereri de executare silită. Pentru evitarea cheltuielilor suplimentare și a disconfortului creat în urma debranșării vă așteptăm să efectuati plățile la orice casierie a Nova Apaserv S.A., prin virament bancar în contul societății deschis la B.C.R. Sucursala Botoșani, cod IBAN RO79RNCB0041113050010001 sau prin orice altă modalitate de plată acceptată și mentionată pe site-ul societatii apabotosani.ro.