26 iunie, Ziua Drapelului Naţional al României

26 iunie este Ziua Drapelului Naţional al României, prilej cu care în toată ţara sunt organizate ceremonii militar-religioase.

Urmaş al vechilor steaguri de luptă din Moldova şi Ţara Românească, tricolorul a apărut în secolul al XIX-lea şi a devenit simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Pe câmpul de luptă sau în competiţiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de patriotism, îi însoţeşte pe români de aproape două secole. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Zi a Drapelului Național al României în mai 1998.

Anul trecut, ceremonialul militar a fost restrâns şi s-a desfăşurat sub semnul doliului, după ce 18 români au murit într-un tragic accident produs în Muntenegru.

Istoria Tricolorului, un simbol mai vechi decât Marea Unire, începe în 1848. În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I: albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roşu în partea exterioară.

Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului al XIX-lea. Poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).

Tricolorul românesc e simbol de libertate la 1848 şi de unitate la 1859. Îi însoţeşte pe ostaşii care aduc independenţa României în 1877. Spre el vor privi cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.

Astăzi, îl vedem zi de zi pe instituţiile publice, dar tricolorul nu este doar un decor oficial. Steagul capătă suflet când e purtat de un sportiv victorios sau când onorează un militar căzut la datorie. Drapelul ne umple de bucurie şi ne sprijină în suferinţă, fiind un simbol care se transformă în sentiment atunci când se întâlneşte cu momente cheie din vieţile noastre şi din destinul ţării.

Înfăţişarea drapelului are rădăcini adânci în trecutul nostru. „Este o întruchipare a culorilor Principatelor Române, este un simbol al unităţii naţionale din timpul domniei lui Mihai Viteazul, când ştim că a avut loc prima Unire politică a Ţărilor Române, şi nu în ultimul rând, este o prezentare a celor mai frecvente culori care apar pe toate ţesăturile populare din toate regiunile României”, explică muzeograful Şerban Constantinescu, de la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Tricolorul a apărut din dorinţa de unitate a moldovenilor şi a muntenilor. La începutul secolului al XIX-lea, în vremea domnitorilor Alexandru Dimitrie Ghika şi Mihail Sturdza, steagurile Principatelor aveau doar două culori: în ţara Românească galben şi albastru, în Moldova – roşu şi albastru. Primul decret pentru a prezenta tricolorul ca steag naţional datează de la 14 iunie 1848. Steagul revoluţionarilor de atunci avea aceleaşi culori ca astăzi, dar aşezate orizontal.

În 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite. „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”, declama domnitorul.

În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I. „Pânza era tricoloră, albastrul apare lângă hampă, deci culorile sunt pe verticală, galben în mijloc, roşu în partea exterioară. În cele patru colţuri, nişte ghirlande din frunze de laur, apărea cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era pictată stema ţării”, aminteşte Şerban Constantinescu.

În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii. „Toate ţările devenite socialiste sau comuniste după al doilea Război Mondial şi-au schimbat stemele, introducând elemente sovietice. E clar că ele nu aveau nici o legătură nici cu tradiţia stemelor, nici cu heraldica”, arată Cornel Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naţional.

Românii vor decupa stema cu elemente sovietice de pe steag în Decembrie 1989. Îşi recuperau astfel drapelul, după mai bine de 40 de ani în care nu le mai aparţinuse.

Pentru sportivi si pentru exploratori, drapelul nu are răceala însemnului oficial. El este, înainte de toate, semnul victoriei şi al mândriei de a fi român. „Drapelele naţionale au o origine în steagurile, drapelele de luptă. În cazul războaielor, porneşti la atac cu steagul şi o faci de sute şi sute de ani. Sportul este un fel de competiţie, de război dacă vreţi, paşnic, între două ţări”, analizează antropologul Vintilă Mihăilescu.

De câţiva ani, drapelul are şi o zi a lui – 26 iunie. Dar ne însoţeşte mai ales de Ziua Naţională, când ne ajută să ne amintim cine suntem.