MUZICA | Ovidiu Komornyik si o participanta la EUROVISION, prezenti la Festivalul “Martisor Dorohoian” 2013
Festivalul Național de Muzică Ușoară Mărțișor Dorohoian va avea loc anul acesta în perioada 1-3 martie. Cea de-a 30-a ediție festivalului care se va desfășura anul acesta vine cu o serie de noutăți.
Concursul se va desfășura doar pe două categorii, respectiv 11-15 ani și 16-29 de ani fără categoria de vîrste mici, respectiv 6-10 ani, așa cum a fost pînă acum. Directorul Centrului de Creație Botoșani, Ion Ilie a declarat că este o decizie care apaține întregului staf de organizare a festivalului.
“S-a dorit această achimbare pentru a da un mai mare interes participării concurenților și pentru a putea oferi niște premii mai mari concurenților”, a declarat Ion Ilie, directorul Centrului de Creație Botoșani.
O altă noutate pe care o aduce festivalul anul acesta constă în faptul că va fi o singură zi de concurs și nu două ca pînă acum. Cei care doresc să participe la concursul festivalului Mărțișor Dorohoian vor participa la preselecții pe data de 1 martie, ora 16.00 la Dorohoi, taxa de înscriere fiind de 50 lei.
Concursul va avea loc pe data de 2 martie, iar gala laureaților pe 3 martie. În prima zi de concurs, recitalul va fi asigurat de Nelly Ciobanu, cea care în anul 2009 a reprezentat Moldova piesa “Hora din Moldova”, iar duminică, în seara de gală, recitalurile vor aparține solistului Ovidiu Komornyik și a trupei din Rep Moldova, Olpions.
Trofeul festivalului are o valoare de 2000 de lei , față de 1500 lei cît era pînă acum iar premiile 1,2,3 pentru categoria de vârstă 11-15 ani vor fi de 1000, 800 și respectiv 600 lei. Vor fi acordate și două mențiuni, fiecare în valoare de 300 lei, La categoria 16-29 ani, valoarea premiilor 1,2,3 este de 1500, 1000 și respectiv 800 lei, iar cele două mențiuni fiecare în valoare de 350 lei.
Juriul concursului va fi condus de compozitorul Ionel Tudor, șeful bigbandului radio, iar din el vor mai face parte coordonatorul secției de muzică ușoară Radio România, Titus Andrei, textierul Andreea Andrei și reprezentanți locali.
“Încercăm să aducem în recital nume care nu au mai ajuns în acest colț de țară și continuăm ideea de a crea funcția culturală între Basarabia și România”, a mai spus Ion Ilie. Organizatorii festivalului Mărțișor Dorohoian sunt Primăria și Consiliul Local Dorohoi, Casa de Cultură și Clubul Copiilor Dorohoi, Centrul Județean de Creație Botoșani.
sursa: topromanesc.ro