Educatie

Cum se echivalează probele orale de la Bacalaureat cu notele din liceu

Ministerul Educației a propus echivalarea probelor orale ale Bacalaureatului cu notele din liceu. Astfel, în lipsa examenelor orale, această echivalare se va realiza ţinând cont de anumiţi parametri. Fiecare evaluare va avea un calificativ.

Notele din liceu vor fi cele care vor conta în procesul de echivalare a probelor orale de la Bacalaureat. Aşa a decis Ministerul Educaţiei, după ce examenele orale de la Bacalaurwat au fost anulate în acest an.

Probele de competențe se echivalează cu media notelor din cei 4 ani de liceu, iar fiecare echivalarea va primi un calificativ, în funţie de această medie.

Notele din liceu contează la echivalarea competenţelor

Pentru echivalarea competenţelor într-o limbă străină vor exista patru califiative care pot fi obţinute: A1, A2, B1 şi B2. Departajarea se va realiza pe baza mediei obţinute în cei patru ani de liceu după cum urmează

În schimb, pentru evaluarea competenţelor în limba română/maternă vor exista trei categorii de calificative: utilizator mediu, avansat sau experimentat.

 

Minsterul Educaţiei a anunţat că probele orale de la Bacalaureat se vor echivala în 7 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

„La examenul naţional de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page