Andrei și Antonio, doi polițiști botoșăneni, îngeri, pentru micuța Ștefania – FOTO
În noaptea de 8 spre 9 iunie, în jurul orei 03:30, Andrei și Antonio, polițiști in cadrul Biroul Rutier, se aflau în serviciul de patrulare și monitorizare a traficului rutier, când au fost anunțați că în localitatea Nicșeni, s-a produs un accident de circulație.
Cei doi au ajuns în scurt timp la locul indicat, unde au găsit un autoturism răsturnat pe cupolă, în afara părții carosabile.
Miraculos, conducătoarea auto, o tânără de 27 de ani și fetița sa, de 3 ani, s-au ales doar cu o sperietură si au reușit să iasă singure din autoturism. Acestea se îndreptau spre aeroportul din Iași, când, într-o curbă, au părăsit partea carosabilă și s-au răsturnat.
Deși erau foarte speriate, Andrei și Antonio au reușit să le calmeze și să se împrietenească cu fetița, asigurând-o că este în siguranță și o să aibă grijă de ea, iar aceasta i-a numit “îngeri”, pentru că îngerii au grijă de copii.
Apoi, pentru că nu aveau alt mijloc de transport, cele două au fost conduse până în municipiul Botoșani, de unde și-au continuat deplasarea, reușind să ajungă, cu bine, la destinație.
Femeia le-a transmis polițiștilor că nu avea o părere foarte bună despre ei, însă, acum a fost impresionată de modul în care s-au comportat și pentru faptul că au ajutat-o. “Nu cred că am mai întâlnit oameni atât de buni și calzi și dispuși să ajute”, sunt cuvintele mamei.
Pentru asta îi felicităm și noi!