ECONOMIC

Amenzi de sute de mii de lei aplicate de ITM pentru muncă nedeclarată

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite atât prin lege cât şi prin Programul Cadru de Acţiuni pentru anul 2023, în perioada 02-31.05.2023 activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani s-a concentrat pe identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori a prevederilor legale referitoare la încheierea contractelor individuale de muncă.

Astfel, conducerea inspectoratului a dispus organizarea unei campanii de control la angajatorii care desfășoară activitate de transport persoane în regim TAXI.

S-au efectuat controale inopinate în teren, în mai multe intervale de timp, s-au identificat 4 persoane desfășurând activitate fără contract individual de muncă și s-au aplicat sancțiuni în valoare totală de 80.000 lei.

Întrucât condițiile meteorologice din perioada indicată, au permis intensificarea activității în domeniul construcțiilor, s-au dispus cu precădere, controale la angajatori din acest sector.

S-au identificat la muncă 8 persoane pentru care nu s-a încheiat contract individual de muncă și s-au aplicat sancțiuni în sumă totală de 160.000 lei.

De asemenea, s-au mai identificat două cazuri de muncă nedeclarată la angajatori care desfășoară activitate de alimentație publică și s-au aplicat sancțiuni în sumă de 40.000 lei.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate pentru contravențiile săvârșite de angajatori prin folosirea muncii nedeclarate a fost în perioada de referință, de 280.000 lei.

În toate cazurile prezentate mai sus, s-au dispus măsuri de intrare în legalitate, iar angajatorii le-au dus la îndeplinire încheind contracte individuale de muncă pentru toate persoanele identificate la muncă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page