Local

Sute de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri vor fi la datorie în minivacanța de Rusalii

În contextul zilelor libere, de care vă urăm să vă bucurați în liniște alături de cei dragi, structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au dispus o serie de măsuri menite a asigura siguranța cetățenilor din județul Botoșani.

Activitățile din aceste zile vor fi desfășurate în sistem integrat împreună cu toate instituțiile cu rol în asigurarea ordinii și liniștii publice.

În perioada 01-05 iunie, în fiecare zi vor acționa aproximativ 150 de polițiști, care vor fi angrenați în activități, împreună cu reprezentanții celorlalte structurilor de ordine și siguranță publică, atât în stradă pentru descurajarea oricăror fapte antisociale, cât și constituiți în echipe operative, pentru a desfășura activitățile specifice în momentul în care se va impune acest lucru.

Prezența noastră în spațiul public are scop preventiv, însă în momentul în care se vor constata abateri de la normle legale vor fi dispuse măsuri în consecință.

Având în vederea, că în aceste zile traficul va fi aglomerat pe anumite artere rutiere, polițiștii își vor intensifica eforturile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Echipajele rutiere vor fi prezente pe drumurile publice, cu autospecialele dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest pentru depistarea conducătorilor auto care reprezintă un pericol pe drumurile publice.

Pentru protejarea cetățenilor, polițiștii se vor concentra pe zonele cu risc de producere a unor incidente care ar putea să tulbure liniștea și ordinea publică sau să-i pună în pericol, cum ar fi cluburi, discoteci, locuri în care se formează aglomerări de persoane sau locurile de agrement.

Vă recomandăm să respectați normele de conviețuire socială, drepturile și libertățile celorlalți, iar dacă suteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea unuei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celui mai apropiat polițist.

 

În minivacanța de 1 Iunie și de Rusaliile ortodoxe, jandarmii botoșăneni vor fi la datorie, cu misiunea de a preveni și combate faptele antisociale care ar putea afecta siguranța cetățenilor.

Jandarmii, în cooperare cu polițiști, pompieri și polițiști locali, vor fi alături de copii la activitățile și manifestările cultural-artistice organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului în fața Primăriei municipiului Dorohoi și pe Pietonalul Grigore Ghica, precum și la Baza Sportivă Săveni, unde se va desfășura Festivalul Copiilor – ediția 2023.

Pe 1 Iunie, între orele 10.00 – 12.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani  va participa la activitățile integrate organizate de Instituția Prefectului – Județul Botoșani în Piața Revoluției, unde jandarmii vor avea ocazia să le prezinte celor mici autovehiculele de serviciu, mijloacele de intervenție, tehnica din dotare, dar și exerciții demonstrative executate de câinii de serviciu, precum și elemente de dresaj.

În aceeași zi, jandarmii vor veghea la buna desfășurare a manifestărilor dedicate copiilor si organizate de Primăria municipiului Botoșani în Parcul Tineretului, pe Pietonalul Unirii și în Parcul Mihai Eminescu, precum și la Târgul Copilăriei desfășurat la Parcul de Agrement Cornișa, în zona amfiteatrului și pe esplanada din fața patinoarului.

Luni, în ce-a de-a doua zi a Rusaliilor ortodoxe, efectivele de jandarmerie vor asigura ordinea și siguranța publică la hramurile mănăstirilor Sfânta Treime din comuna Știubieni și Sfânta Treime din comuna Frumușica.

Recomandăm participanților la manifestările publice să acorde atenția cuvenită copiilor care îi însoțesc, să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct, în cel mai scurt timp, atunci când s-au produs fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur.

 

Având în vedere că ne aflăm în preajma zilei Copilului și sărbătorii ortodoxe a Rusaliior, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

Pentru evitarea aglomerărilor, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în limita configuraţiei acestora, se vor crea fluxuri suplimentare de control, în funcție de valorile de trafic.

În prezent, prin punctele de frontieră se înregistrează valori de trafic normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. Pentru fluidizarea traficului la granița de est, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

Totodată, reamintim că frontiera cu R. Moldova este graniţă externa a Uniunii Europene, la timpul necesar pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra  camioanelor, se mai adaugă și cel necesar efectuării controlului celorlalte autorități:

       Direcția Generală a Vămilor – controlul mărfurilor și bunurilor, controlul mărfurilor comunitare;

       Autoritatea Sanitar Veterinară – controlul produselor de origine animală, perisabile;

       Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.I.R. – cântărire, vignetă;

       Autoritatea Naţională Fitosanitară – controlul produselor vegetale.

Astfel, în cazul mijloacelor de transport marfă, se efectuează şi operaţiuni vamale, care includ printre altele şi controlul fizic sau verificarea aplicării sigiliului vamal etc.

 

Recomandări

În condiţiile în care, conform estimărilor, cel mai tranzitat punct de trecere va fi Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, revenim cu precizarea de a fi tranzitate toate punctele de frontieră deschise traficului internațional, existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Menționăm că, la frontiera de est sunt şapte puncte de trecere a frontierei cu specific rutier :

 

  • pe raza jud. Galaţi: P.T.F. Oancea – Cahul

P.T.F. Galaţi – Giurgiuleşti

  • pe raza jud. Vaslui: P.T.F. Albiţa – Leuşeni

P.T.F. Bumbăta– Leova

  • pe raza jud. Iaşi: P.T.F. Sculeni – Sculeni
  • pe raza jud. Botoşani: P.T.F. Rădăuţi – Prut-Lipcani

P.T.F. Stânca – Costeşti

PTF Racovăţ – Diakivtsi

 

De asemenea, reamintim că participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, care prezintă informații despre toate punctele de frontieră. Mai mult, această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Totodată, pentru informații privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

 

Peste 100 de pompierii vor fi la datorie, zilnic, în județul Botoșani, în perioada 01 – 05 iunie a.c.. Aceștia vor fi pregătiți să acționeze pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente grave ce le pot pune viața în pericol și pentru acordarea primului ajutor medical.

Profitând de zilele libere, multe persoane vor merge în zonele turistice.           Acestora le recomandăm să respecte toate măsurile de siguranță, atât pe timpul deplasării către obiective, cât și pe durata sejurului.

În această perioadă, o atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care din dorința de a se bucura de primele zile de vară merg la scăldat. Nu de puține ori aleg zonele neamenajate. Aceste locuri pot fi periculoase, în special pentru persoanele care nu știu să înoate foarte bine, deoarece curenții sunt puternici, malurile abrupte, iar nivelul apei se schimbă brusc.

Pentru a preveni evenimentele, recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:

– frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

– evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

– evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;

– nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;

– nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;

– nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;

– nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;

– echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Persoanelor care aleg să petreacă timpul la iarbă verde, le reamintim faptul că trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să aibă mare grijă la modul în care pregătesc grătarul.

Precizăm faptul că este interzisă folosirea focului deschis la mai puțin de 10 metri faţă de locurile în care există materiale combustibile (lemn, hârtie etc.) sau la mai puțin de 40 de metri faţă de zonele cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili etc.)

Astfel, sfătuim cetățenii să aprindă focul la distanțe de siguranță, doar în locurile special amenajate și fără să folosească substanţe inflamabile. Nu trebuie aprinse focare direct pe sol pentru că flăcările se pot extinde la vegetație, într-o clipă de neatenție.

Arderea trebuie supravegheată continuu, deoarece vântul ar putea schimba direcţia flăcărilor și chiar duce scânteile la distanţe mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaţie uscată.

Este recomandat ca cetățenii să aibă la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu sau o rezervă de apă.

Înainte de a pleca spre casă, locul pregătirii grătarului va fi verificat cu mare atenţie. Jarul trebuie stins, iar cenușa acoperită cu pământ.

Nu în ultimul rând, copiii trebuie supravegheați permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia.

Orice început de incendiu observat trebuie să fie anunţat la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi lichidat de către pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti.

 

În perioada acestei minivacanțe, specialiştii centrului vor desfășura, la nivelul județului, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative și riscurile asociate consumului de droguri.

Astfel, vor fi realizate în județul Botoșani, activități de prevenire a consumului de droguri în comunitate, dedicate Zilei Mondiale fără Tutun, Zilei Internaționale a Copilului și Sărbătorii Rusaliilor Ortodoxe.

Aceste acțiuni preventive vor fi centrate, în principal, în spațiile recreaționale aglomerate, respectiv zonele de agrement și evenimentele cu public numeros, în cadrul cărora vor fi organizate puncte de informare și ateliere antidrog.

În contextul zilelor libere ce urmează, le recomandăm părinţilor să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să fie atenţi la modificările de comportament şi dispoziţie, să comunice eficient cu aceștia și să se implice în activităţi comune de petrecere a timpului liber.

Tinerii sunt sfătuiți să nu consume alcool în exces sau droguri dacă participă la evenimente cu număr mare de persoane, să evite tentațiile periculoase, să se implice în activităţi cât mai diverse de petrecere a timpului liber, să manifeste prudență în relațiile cu persoanele necunoscute, să comunice deschis orice problemă cu care se confruntă legată de consumul de substanțe și să apeleze la ajutorul apropiaților, pentru rezolvarea acesteia.

Adulții sunt sfătuiți să nu conducă autoturisme dacă se află sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Consumul unor astfel de substanțe acționează asupra sistemului nervos central cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, și afectează funcția vizuală și de percepție, ceea ce generează o conduită necorespunzătoare în conducerea autovehiculelor.

Agenţia Naţională Antidrog reamintește faptul că oferă, gratuit și confidențial, servicii de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată medico-psiho-socială, pentru consumul şi dependența de droguri.

În cazul unor situaţii deosebite, puteți apela Tel. Verde: 0800 870 070 sau numărul unic de urgenţă 112.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page