Educatie

Parlamentul a adoptat noile Legi ale Educației. Care sunt pricipalele modificări

Parlamentul a adoptat noile Legi ale Educației. Este reintrodusă exmatricularea, liceele pot organiza concurs de admitere pentru ocuparea a 50% din locuri, iar religia devine materie opțională la Bacalaureat.

“Legea învățământului preuniversitar” și “Legea învățământului superior” au fost adoptate în această seară de către Senatul României, în calitate de cameră decizională. Ele vor intra în vigoare după ce vor fi promulgate de președinte și publicate în Monitorul Oficial.

“Legea învățământului preuniversitar” prevede mai multe modificări, cele mai notabile fiind introducerea religiei ca materie opțională la examenul de Bacalaureat, posibilitatea ca liceele să organizeze un examen de admitere pentru 50% din locurile pe care le au disponibile și reintroducerea exmatriculării. Aceasta din urmă se va aplica numai în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar.

“Legea învățământului superior”, pe de altă parte, le permite rectorilor în funcție să mai rămână maximum 10 ani la conducerea universităților.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a salutat “aprobarea noilor legi ale educației, ce includ soluții de creștere a accesului la educație fiecărui copil și susțin performanțele celor meritorii”În schimb, Cătălin Drulă a anunțat că USR și partidul Forța Dreptei vor ataca legile la Curtea Constituțională.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page