Pescari amendați de jandarmi pentru nerespectarea perioadei de prohibiție
O acțiune comună de control, executată duminică dimineață de jandarmii botoșăneni și reprezentanții Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) – Serviciul Regional Moldova, s-a finalizat cu aplicarea a 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1800 de lei.
Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor ilicite la regimul piscicol și a braconajului pe râul Sitna și pârâul Morișca, respectiv în zona localităților Stăuceni, Răchiți și Costești, neregulile constatate de jandarmi și specialiștii ANPA fiind nerespectarea perioadei de prohibiție, precum și lipsa permisului de pescuit valabil.
Aducem la cunoștința botoșănenilor că pescuitul în scop comercial, recreativ sau sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoate acvatice vii în habitatele piscicole naturale este interzis până pe data de 7 iunie, inclusiv, în vederea protejării unui fond piscicol bogat și variat și a biodiversității.
Nerespectarea prevederilor legale de către pescari atrage după sine sancționarea contravențională în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.