Luna promovării economiei sociale, la A.J.O.F.M. Botoșani
Începand cu anul 2016, luna mai este denumită “luna promovării economiei sociale” şi este dedicată organizării, la nivel național, a diferitelor evenimente și acţiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale.
Economia socială este reglementată de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările si completările ulterioare, si Hotărârea nr. 585/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii privind economia socială, cu modificările si completările ulterioare, fiind definită ca ansamblul activităţilor private cu caracter economic şi social, servind interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea incluziunii sociale şi/sau furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.
Economia socială are la bază iniţiativa privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a profitului sau excedentului, după caz, către asociaţi sau membri. Aceasta contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil prevazut de lege, în activităţi cu caracter social şi/sau activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile comunităţii.
Obiectivele economiei sociale sunt următoarele: consolidarea coeziunii economice şi sociale; ocuparea forţei de muncă; dezvoltarea serviciilor sociale.
Activitățile de interes general ale entităților de economie socială sunt:
– producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
– promovarea, cu prioritate, a unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
– dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
– dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.
Entitățile de economie socială sunt reprezentate de întreprinderea socială si întreprinderea socială de inserție.
Dinamica sectorului de economie socială poate fi urmarită cu ajutorul Registrului Unic de evidență al întreprinderilor sociale (RUEIS) publicat, în formă actualizată, pe pagina de web a ANOFM (www.anofm.ro).
Procesul de atestare la nivelul județului Botoșani a început în anul 2016, iar până la finele lunii aprilie 2023 au fost acordate 47 de atestate ca întreprindere socială (ÎS) și 4 certificat de întreprindere socială de inserție (ÎSI)/marcă socială.
Principalele domenii de activitate în care activează întreprinderile sociale atestate de catre A.J.O.F.M. Botoșani sunt: sănătate, industria prelucrătoare, construcții, activități de servicii administrative şi activități de servicii suport, comerț și prestă servicii.
Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează, la nivelul județului Botoșani, de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani prin Compartimentul de economie socială, care poate oferi informaţii despre atestarea/certificarea întreprinderilor sociale.
În cadrul campaniei de promovare a economiei sociale, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani, derulează acţiuni in vederea creșterii gradului de implicare în acest sector a tuturor actorilor din societate, acțiuni de promovare a drepturilor și obligațiilor entităților de economie socială atestate, precum si prezentarea modificărilor legislative din domeniul economiei sociale.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul A.J.O.F.M. Botoșani din Str.Colonel Tomoroveanu nr.2, telefon/fax: 0231536791 int. 238, e-mail: botoșani@anofm.gov.ro.