Acțiune a polițiștilor din Dorohoi pentru prevenirea încălcării normelor în vigoare privind transportul de material lemnos
La data de 28 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr.4 Dorohoi, nr.5 Mihăileni și nr.6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru prevenirea încălcării normelor în vigoare privind transportul de material lemnos.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 81 de persoane și au fost controlate 70 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.335 de lei și a fost confiscată cantitatea de 2 metri cubi de material lemnos.
Totodată pentru abaterile înregistrate la regimul rutier, au fost reținute în vederea suspendării 2 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
La data de 28 martie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în localitatea Mihăileni, o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un bărbat, de 36 de ani, din județul Suceava.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente legale de proveniență pentru cantitatea de material lemnos transportată.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar cantitatea de 2 metri cubi de material lemnos a fost supusă confiscării.