IncendiuLocal

Incendiu într-un bloc din municipiul Botoșani. Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital – FOTO

Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, a ajuns la spital în stare gravă după ce garsoniera unde locuia a fost cuprinsă de flăcări.

S-a întâmplat în această seară, la etajul al IV – lea al unui bloc de pe strada Aleea Crizantemelor din municipiul Botoșani.

Alarma a fost dată puțin înainte de ora 20.00. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, dar și un echipaj SJA. Aceștia au constatat că ardeau mocnit bunurile din interiorul garsonierei, iar proprietarul era căzut în baie, inconștient. Scos din interior de pompieri, acesta a fost preluat de paramedicii SMURD. Ulterior, tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Nu s-a impus evacuarea altor locatari. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de o țigară nestinsă, care a căzut peste materiale combustibile.

Intervenția a fost îngreunată din cauza autoturismelor care erau parcate pe căile de acces.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, ISU Botoșani vă recomandă:
– nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

– dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

– dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

– dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page