Campania „Un cămin sigur pentru copilul tău” a ajuns la Rogojești – FOTO
Pompierii botoşăneni au desfășurat, astăzi, la Rogojești, o nouă acțiune de informare și educare preventivă din cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău”. Aceștia le-au vorbit adulților din județele Botoșani și Suceava, prezenți la Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate, despre pericolele la care sunt expuși copiii în propriile locuințe, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.
Totodată, pompierii le-au explicat și ce trebuie să facă în cazul în care cei mici sunt implicați într-un astfel de incident.
Folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze, verificarea și curățarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului, verificarea sobelor și alimentarea acestora cu materialele combustibile potrivite, evitarea supraîncărcării sobelor, instalarea în locuințe a unor detectoare de incendiu, modul de comportare în caz de cutremur au fost alte aspecte abordate pe timpul acțiunii de informare și educare preventivă.
La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani care conține sfaturi pentru prvenirea accidentelor casnice.
Unic la nievel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.
Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Anul trecut, 695 de copii care au ajuns la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani au fost diagnosticați cu arsuri sau opăriri, intoxicații sau otrăviri, înghițire corpi străini sau traumatisme.
Mai bine de jumătate, mai exact 324, au ajuns la spital după ce au înghițit diferite obiecte de mici dimensiuni.
În urma accidentelor rutiere și a căderilor de la înălțime, 210 copii au avut nevoie de spitalizare.
Imprudența de a lăsa la îndemâna celor mici substanțe toxice și curiozitatea acestora a trimis, pe patul de spital, 53 de copii.
Flacăra, lichidul fierbinte, corpurile incandescente sau substanțele chimice au lăsat urme pe trupurile a 97 de copii.
Pentru realizarea obiectivului campaniei, pompierii au beneficiat de sprijinul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Rogojești și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.
Acțiunea de astăzi a fost desfășurată în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani.
Informare preventivă!
– Nu lăsați copiii singuri în autoturisme, unde sunt multe pericole care nu pot fi înlăturate;
– Strângeți din gospodărie toate obiectele ascuțite (coasă, seceră, sapă, cazma, topor, furcă, grebla, etc) și depozitați-le într-un loc sigur unde cei mici nu au acces;
– Nu lăsați la îndemâna copiilor hamuri, sfori, curele, pungi de plastic sau alte obiecte cu care din joaca se pot sugruma sau asfixia;
– Acoperiți cu capace grele fântâna, beciul sau orice vas cu apă din gospodărie;
– Formați – vă un obicei din a închide ușa toaletei din curte cu zăvorul /cârligul;
– Păstrați substanțele toxice doar în ambalajele originale și depozitează-le în locuri inaccesibile copiilor (magazii sau dulapuri încuiate);
– Nu lăsați copilul nesupravegheat in preajma scărilor, acesta ar putea sa cada de la înălțime;
– Nu lăsați poșeta la îndemâna copilului! Ar putea sa găsească în ea obiecte mici bomboane, bănuți, capace mici, agrafe de par, acetona, lacul de unghii, parfumul, deodorantul, forfecuțe etc;
– Supravegheați copiii în permanență.