Botoșănean salvat de pompieri după ce nu a mai răspuns la telefon unui vecin care îl vizita
Un bărbat, în vârstă de 88 de ani, a fost găsit de pompieri căzut în baia apartamentului său de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Dorohoi. Un vecin, care îl vizita frecvent, a fost îngrijorat atunci când aceasta nu i-a mai răspuns la telefon și a sunat la 112. S-a întâmplat în această dimineață.
Ajunși la fața locului, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au găsit ușa apartamentului încuiată prin interior și au decis să intre în casă pe unul dintre geamuri.
Un pompier a urcat până la etajul al II-lea cu ajutorul unei scări și a găsit bărbatul în cadă, conștient. Acesta a fost preluat de echipajul medical al Serviciului Județean de Ambulanță, prezent la fața locului și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.