ECONOMIC

Pensionarii nemulțumiți de drepturile pe care le încasează pot solicita recalcularea pensiilor

Directorul Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a spus joi că nicio pensie nu va scădea după recalculare, ba chiar a venit cu veşti bune pentru pensionari.

Pensionarii nemulțumiți de drepturile pe care le încasează după ce s-au retras din activitate pot solicita, în anumite condiții, recalcularea pensiilor. Acest lucru este posibil, în baza unor documente pe care solicitanții trebuie să le prezinte funcționarilor de la casele teritoriale de pensii publice.

Recalcularea pensiilor se poate face în cazul persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă. Mai pot beneficia de această procedură și cei care au mai lucrat după ce au împlinit vârsta de pensionare, amânând ieșirea la pensie peste vârsta stabilită prin lege. Dacă se consideră nedreptățiți, de valoarea veniturilor ce li s-au stabilit, aceștia pot solicita o recalculare a drepturilor de pensie.

„Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia. Pensionarii pentru limită de vârstă care, după dată înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii”, se arată în Legea pensiilor, la articolul 107.

În ce situații se recalculează pensia

Potrivit legii citate mai sus, drepturile de pensie pentru limită de vârstă se recalculează în următoarele situaţii:

  • În primul rând, acest lucru este posibil prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea pensiei;
  • În al doilea rând, pensia poate fi recalculatăprin valorificarea stagiilor de cotizare realizate după pensionare;
  • O altă situație în care se poate recalcula pensiea este cea în care solicitantul depune documente suplimentare, care nu există la dosarul de pensie, dar care influențează cuantumul drepturilor de pensie.

Conform reglementărilor legale în vigoare, pensia recalculată se va acorda începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea. Deci, chiar dacă procesul va dura mai multă vreme, iar decizia cu noua pensie va fi eliberată după mai multe luni, pensionarii își vor primi drepturile retroactive.

Daniel Baciu a precizat, însă că abia în 2024, românii ar putea primi noile pensii, după recalculare. De asemenea, Baciu a transmis că românii care au pensii de peste 4.000 de lei și cărora anul trecut le-au fost oprite contribuții de sănătate au început deja să își primească banii înapoi, după decizia CCR.

„Nicio pensie nu va scădea, noi asta urmărim prin recalculare, să eliminăm aceste inechități, nu să le amplificăm, dimpotrivă, pentru că există în momentul de față în plată pensionari care au aceeași perioadă contributivă, aceeași vechime în muncă, dar faptul că au ieșit în perioade diferite de timp la pensie, pe acte normative care erau în vigoare la acea dată există cuantumuri diferite în plată.  Noi trebuie să oferim acest act normativ ca să fie adoptat, dar de intrat în vigoare probabil că va intra în anul 2024”, a declarat Daniel Baciu, directorul Casei Naționale de Pensii.

Documentele necesare recalculării pensiei

Pentru a obține o recalculare a pensiei, un solicitant trebuie să depună o serie de documente, la Casa teritorială de Pensii de care aparține. Este nevoie de o cerere, dar și de o serie de documente justificative, după cum urmează:

  • cerere scrisă prin care se solicită recalcularea pensiei;
  • cuponul de pensie;
  • carnetul de muncă în original și copie, cu perioada solicitată;
  • cartea/buletinul de identitate în original și copie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page