Tânăr reținut pentru comiterea a cinci infracțiuni
La data de 13 martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 23 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, lovire sau alte violențe, amenințare, furt și santaj.
În urma probatoriului administrat de polițiști, a reieșit faptul că la data de 16 ianuarie a.c., tânărul ar fi agresat o persoană, pentru faptul că ar fi dat declarații într-o cauză penală, în care acesta era implicat, apoi, în data de 22 ianuarie a.c., ar fi lovit un alt tânăr, care se deplasa pe o stradă din municipiul Dorohoi și l-ar fi urmăritt pe acesta până la locuința sa, creându-i o stare de temere.
Ulterior, în perioada 3-8 martie a.c., același tânăr ar fi amenințat cu acte de violență o persoană, creându-i o stare de temere, ar fi sustras bunuri dintr-un magazin, profitând de neatenția personalului acestuia și ar fi șantajat cu imagini compromițătoare, o tânără, solicitându-i bani pentru a nu le face publice.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.