NATIONAL

Amendă de 3.000 lei pentru şoferii care au acest dispozitiv în maşină

Șoferii care își montează nejustificat pe mașini sisteme speciale de avertizare sonoră sau luminoase, folosite doar de autovehiculele speciale, se pot alege cu permisul suspendat, precum și cu amendă de până la 3.000 de lei.

Conform Legii nr. 152/2019, șoferii vor fi sancționați dacă nu respectă regulile privind utilizarea sistemelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă. Măsurile conținute de acest act normativ se aplică deja. Astfel, dacă nu au acest drept, cei ce montează pe mașini și folosesc sirene sau girofaruri riscă amenzi de aproape 3.000 de lei. Mai exact, nerespectarea acestei reguli aduce sancțiuni încadrate în clasa a IV-a (ultima care vizează persoanele fizice), respectiv amenzi cuprinse între 1.305 lei și 2.900 de lei.

Semnale acustice sau luminoase pot fi folosite doar pe mașinile de intervenție ale polițiștilor, pompierilor, pe ambulanțe și pe autovehiculele care însoțesc coloane oficiale sau transporturi speciale. Reprezentanții Brigăzii Rutiere avertizează că șoferii care sunt prinși cu aceste echipamente chiar și în portbagaj, nemontate, pot fi sancționați potrivit legii!

„Se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 lei, precum și cu reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. Totodată, se confiscă și aceste mijloace speciale de avertizare”, a informat un reprezentant al Poliției Rutiere.

Potrivit Codului Rutier, citat de avocat.net, semnale speciale de avertizare luminoase sau, după cum sunt ele mai cunoscute, girofaruri, pot fi folosite doar pe autovehiculele poliției și pompierilor (lumină roșie), autovehiculele poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, serviciului de ambulanță sau medicină legală și altele (lumină albastră) și autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori cele care transportă substanțe periculoase și altele (lumină galbenă).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page