AdministratieAnunturiLocal

Modernizarea Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian”, scoasă la licitație

Modernizarea Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian” a intrat în linie dreaptă.

Proiectul Consiliului Județean Botoșani, în valoare de 3,7 milioane de euro, a fost scos la licitație de către Compania Națională de Investiții, imediat după ce s-au obținut toate avizele de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.  Termenul de depunere al ofertelor este 16 martie, după care curge perioada de evaluare a ofertelor.

Partea de cofinanțare ce revine în sarcina Consiliului Județean Botoșani este de 200 de mii de lei.

„Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării copiilor cu nevoi speciale. Trebuie să fim lângă ei și lângă familiile lor și să-i ajutăm cu ceea ce putem. Noi, ca autoritate publică, avem datoria de a le asigura cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se integreze mai bine în societate. Am promis modernizarea Școlii Speciale «Sfântul Stelian» și ne ținem de cuvânt”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

După adjudecarea licitației, două luni vor fi alocate pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor.

Proiectul reabilitării și modernizării Școlii Speciale „Sfântul Stelian” presupune: refacerea șarpantei, montarea de panouri fotovoltaice, anveloparea termică a întregii clădiri, înlocuirea geamurilor și a ușilor, realizarea încălzirii în pardoseală, înlocuirea rețelei de distribuție a căldurii, a centralei termice, a instalațiilor și obiectelor sanitare, a instalațiilor de iluminat și a celor de detecție și semnalizare în caz de incendiu. De asemenea, se va realiza amenajarea terenului, refacerea trotuarelor și a căilor de acces. Proiectul prevede și dotările specifice activității școlare. Clădirea Școlii Speciale „Sfântul Stelian” a fost construită în anii 1979-1980 și a fost inaugurată în 1981. De la darea în folosință, la clădire nu au fost efectuate lucrări de reabilitare care să conducă la o eficiență energetică și implicit la emisii scăzute de carbon prin utilizarea energiei din surse regenerabile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page