InfractionalLocal

Botoșănean amendat cu 20.000 de lei, după ce a fost prins cu țigări de contrabandă

Un botoșănean în vârstă de 50 de ani a fost amendat de jandarmi în această dimineață cu 20.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind regimul produselor accizabile.

Pe lângă sancțiunea primită, bărbatul a rămas și fără cele 221 de pachete de țigarete de contrabandă, găsite de jandarmi atât asupra acestuia, cât și în mașina parcată pe strada Poștei din municipiul Botoșani.
Bărbatul nu este la prima faptă contravențională de acest gen, pachetele de țigarete confiscate urmând a fi vândute în Piața Centrală.

Conform prevederilor Codului Fiscal, deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a unei cantități mai mici de 10000 de țigarete, fără a fi marcate, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20000 de lei la 100000 de lei, precum și cu confiscarea pachetelor de țigări.

De asemenea, săvârșirea de mai multe ori, în decursul unui an calendaristic, a acestei fapte constituie infracțiune, dacă prin cumulare se depășește limita cantitativă de 10000 de țigarete, pedeapsa prevăzută de Codul Fiscal pentru această faptă fiind închisoarea de la 2 ani la 7 ani.

Nu doar cei care dețin sau comercializează o cantitate mai mică de 10000 de țigarete fără a fi marcate, marcate necorespunzător ori cu marcaj fals pot fi sancționați, ci și persoanele care dețin sau comercializează produse accizabile supuse marcării sub limita a 400 de țigări de foi de 3 grame, 200 de țigări de foi mai mari de 3 grame, 1 kg de tutun de fumat, 40 de litri de alcool etilic, 200 de litri de băuturi spirtoase, 300 de litri de produse intermediare sau 300 de litri de băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page