IncendiuLocal

La un pas de tragedie! Incendiu într-o gospodărie din județul Botoșani. Un bărbat a ajuns la spital – FOTO

Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, a suferit un atac de panică după ce bunurile din casa unde locuia au fost cuprinse de flăcări.

S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea Corni. Vecinii au fost cei care au observat incendiul și au sunat la 112 să ceară ajutor. Până la sosirea echipajelor de intervenție, tot ei l-au scos pe bărbat din interiorul clădirii.

Acesta a fost preluat de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat la fața locului, ulterior fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, au intervenit mai bine de o oră pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor.

Totodată, au eliminat pericolul de explozie, din interior fiind scoase două butelii. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de focul deschis în spații închise.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page