Licitații pentru noi proiecte de conducte de aducțiune apă potabilă
Consiliul Județean Botoșani face demersuri pentru dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă a localităților din județ. Unul dintre proiectele importante conturate în colaborare cu ADI „Aqua” și cu operatorul județean Nova Apaserv este realizarea unei conducte de aducțiune apă potabilă Hănești – George Enescu, care să asigure alimentarea comunelor din centrul județului Botoșani.
În acest scop, s-au scos la licitație serviciile de elaborare a documentațiilor tehnico-economice, în sensul realizării temei de proiectare, a studiilor de teren, a expertizelor tehnice, a obținerii avizelor și acordurilor necesare și întocmirea studiului de fezabilitate. În cadrul procedurii de achiziție, care se ridică la o valoare de 260.000 de lei fără TVA, a fost depusă o singură ofertă, care acum este în faza de evaluare. „Este un proiect important, prin care vom rezolva o parte din problemele cu apa din județul Botoșani. Această investiție a fost inclusă pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții, și imediat ce vom avea documentațiile tehnice gata, vom căuta să urgentăm implementarea proiectului. Căutăm soluții pentru problemele județului, astfel încât să facem pași importanți spre dezvoltarea regiunii”, a declarat Doina Federovici.
La proiectul conductei de aducțiune apă potabilă Hănești – George Enescu au lucrat specialiștii Consiliului Județean împreună cu cei ai ADI „Aqua” și Nova Apaserv. „Este o soluție pe care am găsit-o împreună. S-a lucrat intens la acest proiect și sunt premise bune pentru realizarea lui. Fiind o lucrare de mare anvergură, trebuie să fim realiști și să înțelegem că nu se va putea realiza peste noapte, dar suntem hotărâți să implementăm acest proiect”, a declarat Dorin Birta, vicepreședinte al Consiliului Județean și președinte al ADI „Aqua”.
Traseul noii conducte de aducțiune este: Hănești – Vlăsinești – Săveni – Știubieni – Vorniceni – Cordăreni – George Enescu, cu posibilități de alimentare și a comunei Havârna.
În paralel, în procedură de licitație este realizarea documentației tehnico-economice (tema de proiectare, studii de teren, expertize tehnice, avize, acorduri, studiu de fezabilitate) pentru Conducta de Nord, care va asigura alimentarea cu apă pentru Mihăileni, Dersca, Lozna, Șendriceni, Hilișeu-Horia, Pomârla, Ibănești, Cristinești, Suharău, Hudești, Concești și Darabani. Valoarea proiectului este de 360.000 de lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe data de 26 ianuarie.