Cabinet stomatologic pentru elevi la Școala nr. 13 din municipiul Botoșani – FOTO&VIDEO
Un cabinet școlar de stomatologie va funcționa, începând de luni, la Școala nr. 13 din municipiul Botoșani, accesul fiind gratuit pentru toți elevii din oraș.
Valoarea investiției este de 115.000 de lei, bani alocați din bugetul local.
„Iată că începem acest an cu prezentarea cabinetului școlar pentru copii, cabinet pentru medicină dentară. Este o promisiune a noastră din campania electorală, am spus că vom avea sănătate la stat ca la privat. Am făcut această investiție cu bani din bugetul local, cu ajutorul colegilor mei. Și nu ne oprim aici. La Școala 13, pentru că am avut deschiderea doamnei director, am alocat fonduri, am făcut licitație, amenajare, lucrări de compartimentare și tot ce a fost nevoie pentru avizul DSP și avem funcțional acest cabinet de medicină dentară pentru toți copiii din municipiul Botoșani care urmează o formă de învățământ”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Serviciile vor fi asigurate de medicul stomatolog Nina Vasiliu și un asistent medical.
„Vom merge pe latura de educație sanitară în primul rând. Vom merge în clasă să promovăm normele de sănătate orală, apoi pe tratarea leziunilor incipiente și complicate, depistarea din timp a anomaliilor dento-maxilare și dirijarea copiilor către medicii ortodonți. Deci e o paletă foarte largă de servicii și sperăm să avem și adresabilitate, îi așteptăm pe copii cu mare plăcere”, a explicat medicul Nina Vasiliu.
Autoritățile locale intenționează să deschidă și un al treilea cabinet școlar de stomatologie.
„În această perioadă am trimis adrese școlilor pentru a identifica și cel de al doilea loc unde vrem să mai amenajăm un cabinet de medicină dentară și în acest fel să ajungem la trei cabinete de acest fel, în acest moment fiind funcțional unul la Liceul Pedagogic”, a spus primarul Cosmin Andrei.