InfractionalLocal

Zeci de amenzi și permise reținute, după o acțiune a polițiștilor botoșăneni

La data de 29 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere comise pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 50 de autovehicule și au fost efectuate 35 de testări cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.700 de lei.

Totodată, au fost reținute un permis de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

La data de 29 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză de producere, nerespectarea limitei de viteză.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 50 de persoane și au fost controlate 34 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei.

La data de 29 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier împreună cu polițiștii din cadrul Seviciului Rutier și  Biroului de Ordine Publică au organizat o acțiune, în municipiul Botoșani pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 80 de persoane și au fost controlate 65 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei și au fost reținute 3 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

La data de 29 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și Inspectoratului Teritorial de Muncă au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit și a evaziunii fiscale.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 3 unități economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valaore de peste 21.000 de lei, pentru neresepctarea prevederilor legale privind obligativitatea utilizării caselor de marcat.

Totodată, au fost confiscați 1.800 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page