InfractionalLocal

Urmărire în trafic după un șofer din Botoșani. De ce nu a oprit la semnalul polițiștilor

La data de 27 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10  Ștefănești, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean D.J. 294, în comuna Mihălășeni,  au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, reușind interceptarea pe un drum sătesc din localitatea Negrești, prilej cu care au stabulit identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Mihălășeni.

Deși emana halenă alcoolică, tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, ulterior, fiind condus la o unitate spitalicească în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea avea autorizația provizorie de circulație expirată.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere a unui autovehicul neînmatriculat, totodată, fiindu-i aplicată conducătorului auto, o sancțiune contravențională, în cuantum de 870 de lei, pentru faptul că nu a a oprit la semnalele polițiștilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page