Ce venituri cresc și care sunt noutățile importante pentru angajați de la 1 ianuarie 2023
Anul 2023 va aduce măsuri importante pentru angajații la stat. În primul rând, se mențin sporurile în sistemul bugetar, iar munca suplimentară va fi compensată cu timp liber și nu cu bani în plus.
Salariile bugetarilor vor crește cu până 10% de anul viitor, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022. În anumite cazuri mărirea este mult mai mică.
În același timp, salariile demnitarilor vor rămâne la fel.
Salariile bugetarilor cresc cu 10%, de la 1 ianuarie 2023. Demnitarii mai așteaptă. LISTA măsurilor adoptate de Guvern
Totodată se continuă aplicarea unora dintre măsurile care vizează limitarea cheltuielilor aprobate în anii anteriori, astfel:
- menținerea în anul 2023 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții;
- menținerea în anul 2023 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022;
- munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător;
- pentru personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care desfășoară activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017, asigurându-se astfel o continuare a măsurilor adoptate în acest sens începând cu anul 2014.
Aceste drepturi urmează a se acorda în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivel de ordonator principal de credite.
În cazul polițiștilor de penitenciare, limita de 3% se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
Toate modificările din ”Ordonanța trenuleț”, care se aplică din ianuarie 2023: majorări de salarii, pensii și măsuri sociale
În anul 2023 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară;
Salarii 2023: crește salariul minim. Alte modificări
Salariul minim va crește, dar a fost introdusă și măsura privind scutirea de taxe pentru 200 de lei din acest venit minim.
Regimul fiscal se aplică, începând cu veniturile lunii ianuarie 2023, în cazul persoanelor fizice care au salariul de încadrare, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Măsura se aplică pentru salariații care desfășoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază pentru care venitul brut realizat din salarii pentru aceeași lună, nu depășește nivelul de 4.000 lei, inclusiv.
De precizat că la cum este formulată, cineva cu salariu de 3.100 lei în Revisal nu va putea beneficia de facilitate.
Salarii 2023: Salariu minim de 4.000 de lei în construcții
Sectorul construcțiilor beneficiază de facilități în privința salariilor, adică nu plătesc impozit pe venit, contribuția la sănătate și, opțional, la Pilonul II de pensii.
Salariul minim în aceste sector va urca de la 1 ianuarie va urca la 4.000 de lei, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră.
“În perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 4.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună”, conform documentului.
Facilitățile se aplică până la 10.000 de lei.
Alte măsuri:
În 2023, punctul de amendă rămâne la aceeași valoare de 145 lei ca în 2022.