Sfântul Cuvios Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov s-a născut in 1759, în oraşul Kursk, dintr-o familie de negustori. A început viata monahală în manastirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. A fost tuns monah când avea 27 de ani şi, curând dupa aceea, hirotonit diacon. La 34 de ani a fost hirotonit preot şi a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici Diveevo. În acelaşi timp, a primit şi binnecuvântarea pentru a începe o viata de pustnic în padurea ce înconjoară Sarovul. Trăia într-o cabană mică, dăruindu-se în întregime rugăciunii, postului şi citirii Scripturii şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi.
Sfântul Serafim obişnuia să meargă la mănăstire Duminicile pentru a primi Sfânta Împărtăsanie; apoi se întorcea în padure. În 1825 s-a intors la chilia sa din pădure, unde primea mii de pelerini din întreaga Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere şi poveţe. Sfantul Serafim a răposat la 2 ianuarie 1833, îngenuncheat fiind în faţa icoanei Născătoarei de Dumnezeu.
“Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobândirii Duhului Sfânt.”
“Dobandeşte harului Duhului Sfant şi prin practicarea celorlalte virtuţi, de dragul lui Hristos. Fă negoţ duhovnicesc cu ele; fă negoţ cu acelea care îţi aduc profitul cel mai mare. Strânge capital din belşugul harului lui Dumnezeu, adună-l în banca cea veşnică a lui Dumnezeu, care iţi va aduce dobânda nematerialnică, nu patru sau şase procente, ci sută la sută pentru o monedă duhovnicească şi chiar nesfârşit mai mult decât atat. De pildă, dacă rugăciunea şi privegherea îţi dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te şi priveghează; dacă postirea îţi dă mult din duhul lui Dumnezeu, posteşte; dacă milostenia îţi dă mai mult, fă pomeni. Masuraţi fiecare virtute facută din dragoste pentru Hristos în acest fel.”