InfractionalLocal

Auto fără drept de circulaţie, oprit din drumul spre Moldova de către polițiștii de frontieră botoșăneni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, care a fost depistat conducând un autovehicul cu numere provizorii de circulaţie, valabile doar pe teritoriul Germaniei.

În data de 15 decembrie a.c, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au oprit pentru control, în localitatea Stânca, un autovehicul cu numere de înmatriculare provizorii, specifice Germania, condus de un bărbat cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 33 de ani.

În urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că autoturismul are aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii, valabile doar pe teritoriul statului german şi nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul a fost transportat pe platformă din Germania în România, însă şoferul platformei a refuzat să continue deplasarea spre R. Moldova, oprindu-se în Stânca.

În consecinţă, tânărul a decis să conducă el autoturismul până în P.T.F. Stânca, deşi ştia că nu are drept de circulaţie pe teritoriul României, cu intenţia de a găsi o platformă care să îi transporte autoturismul spre Moldova.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page