InfractionalLocal
Materiale pirotehnice confiscate de polițiști de la o societate comercială din Botoșani
La data de 15 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări cu privire la modul în care sunt respectate prevederile legale privind comercializarea articolelor pirotehnice, la o societate comercială, din comuna Mihai Eminescu.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate și ridicate în vederea confiscării, peste 5 kilograme de articole pirotehnice, întrucât s-a stabilit faptul că societatea respectivă nu deține autorizație de deținere, depozitare sau comercializare a acestor articole.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Foto: Arhivă