România, reprezentată de 8 sportivi la Cupa Mondială de Biatlon din Finlanda – FOTO
Opt sportivi au reprezentat România la IBU World Cup (Cupa Mondială a Uniunii Internaționale de Biatlon), competiție ce a avut loc în perioada 29 noiembrie – 4 decembrie, la Kontiolahti (Finlanda). Printre aceștia și George Buta, deținătorul aurului la Campionatul Mondial din 2021.
La IBU World Cup, România a fost reprezentată la masculin de sportivii Dmitrii Shamaev, George Buta, George Coltea și Raul Flore, iar la feminin de Natalia Ushkina, Anastasia Tolmacheva, Andreea Mezdrea și Elena Chirkova.
Ștafeta pentru proba de 4X7.5km Relay Masculin din cadrul IBU World Cup 2022/2023 a fost compusă din Dmitrii Shamaev, George Buta, George Coltea și Raul Flore. Sportivii români au încheiat cursa pe locul 13.
În proba masculină de 20km Individual, Dmitrii Shamaev s-a clasat pe locul 50, George Buta pe locul 62, iar Raul Flore pe locul 69.
În proba feminină de 15km Individual au participat sportivele Anastasia Tolmacheva și Andreea Mezdrea. Anastasia Tolmacheva s-a clasat pe locul 69, iar Andreea Mezdrea pe locul 81.
La proba masculină de 10km Sprint, Dmitrii Shamaev s-a clasat pe locul 25, George Colțea pe locul 50, iar George Buta pe locul 76.
La proba feminină de 7.5km Sprint, Natalia Ushkina se clasează pe locul 75, Elena Chirkova pe locul 76, iar Anastasia Tolmacheva pe locul 91.
Competiția s-a încheiat duminică cu proba masculină de 12.5km Pursuit, unde Dmitrii Shamaev a încheiat cursa pe locul 41, iar George Colțea s-a clasat pe locul 59.
Concomitent, la Idre Fjall (Suedia), s-a desfășurat IBU Cup 2022/2023.
În primele zile ale competiției, Cornel Puchianu s-a clasat pe locul 20 la 10 km proba de Sprint și locul 28 la 12.5 km proba de Pursuit. Buta Cătălin s-a clasat pe locul 47 la 10 km Sprint și locul 48 în proba de 12.5 km Pursuit.
În partea a doua a concursului, în proba de 20km Individual, Cornel Puchianu s-a clasat pe locul 29, iar Cătălin Buta pe locul 55. În proba de 10km Sprint, Cornel Puchianu a ocupat locul 17, iar Cătălin Buta locul 55.
Pentru sportivii Federației Române de Schi-Biatlon urmează luna aceasta noi competiții internaționale: Cupa Mondială de Biatlon de la Hochfilzen (Austria) și Cupa IBU pentru Juniori, de la Martell-Val Martello (Italia), ambele desfășurându-se între între 8 și 11 decembrie 2022.