Marcarea Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități în data de 3 decembrie a fiecărui an – are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.
Marcarea anuală a acestei zile fost proclamată în anul 1992, prin rezoluția 47/3 a Adunării Generale a Națiunilor Unite și se înscrie în șirul acțiunilor de implementare consecventă a prevederilor Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Ziua de 3 decembrie 2022, este o zi de conștientizare și un prilej bun pentru a aduce în atenția publicului conceptul de egalitate de șanse, toleranță și acceptare. Dizabilitatea nu este o alegere, ci o realitate pe care cu toții trebuie să o privim cu toleranță, înțelegere și compasiune. Dizabilitatea o putem întâlni la părintele nostru, la vecinul nostru, pe stradă, în mijloacele de transport … o putem întâlni oriunde. Chiar și așa aceste persoane se pot integra cu succes în societate, pot învăța, pot munci, dar au nevoie de noi pentru a le oferi sprijinul și suportul necesar pentru ca ei să conștientizeze faptul că nu sunt singuri în lupta lor și că de cele mai multe ori sunt un exemplu demn de urmat în ceea ce privește curajul și demnitatea cu care luptă.
HAIDEȚI SĂ LE FIM ALĂTURI ACORDÂNDU-LE ÎNTREGUL NOSTRU SUPORT!
Cu prilejul acestei zile, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani le adresează urări de sănătate și reușite deosebite persoanelor cu dizabilități și celor care activează în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități.
SUNTEȚI UN EXEMPLU DE CURAJ, PRIN CARE NE INSPIRAȚI DE FIECARE DATĂ!
Echipa D.G.A.S.P.C. Botoșani