Politic

Noua lege a laptelui, inițiată de senatorul Lucian Trufin, a intrat în vigoare. „Noile reguli vor corecta derapaje comerciale și pun bazele observatorului laptelui”

Comercializarea laptelui și a produselor lactate va respecta noi condiții de desfacere și etichetare, urmărind acțiuni unitare  într-un cadru monitorizat de autorități, ca urmare a promulgării unui proiect legislativ inițiat de senatorul PSD Lucian Trufin.

Legea 307/2022 se aplică din 20 noiembrie 2022 și transpune o serie de prevederi cuprinse în legislația europeană în domeniul producției, procesării și comercializării laptelui și a produselor lactate având obiectiv principal sănătatea populației și protejarea consumatorilor.

Inițiată în 2018, legea aprobată aduce reglementări esențiale pentru informarea corectă a consumatorilor, după dezbateri intense la nivelul Ministerului Agriculturii, Parlamentului României și Comisiei Europene. Procesatorii de lapte sunt obligați să devină onești în denumirea produselor și să specifice pe etichete proporția reală de grăsimi vegetale și alți substituenți din compoziție. Legea mai prevede că produsele înlocuitoare pot fi comercializate într-un spațiu bine delimitat, pe rafturi separate față de laptele și produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conținutului acestora.

Sunt recunoscător față de colegii parlamentari din comisiile de agricultură, cât și reprezentaților din industria laptelui din România care au susținut legea în toate etapele sale, demers prin care ajutăm cumpărătorii să identifice produsele de care au nevoie fără să fie manipulați de denumiri și etichete. Astfel nu mai rugăm producătorii să fie sinceri față de consumatori, ci îi constrângem să respecte decența comerțului. Acțiunile de verificare inițiate de domnul ministru Petre Daea încă din anul 2017 au scos la iveală discordanțe majore între proprietățile declarate pe etichete și valorile reale, ceea ce reprezintă o sfidare la adresa tuturor românilor. Având expertiză în acest domeniu, am cercetat piața îndelung și am constat multe practici nedrepte în comerț. Unele produse se vindeau în vrac sub mai multe denumiri, alte produse pe bază de grăsimi vegetale erau așezate în mijlocul lactatelor și imitau aspectul acestora, amplificând intenționat confuzia. Această lege îi va susține pe cei care produc lactate autentice, iar utilizarea denumirii de produs românesc este posibilă doar pe eticheta produsului obținut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România”, a declarat Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Senat.

De asemenea, se dispune înființarea primului observator din domeniul agroalimentar și monitorizarea tuturor cantităților de lapte și produse lactate de pe teritoriul României, importate, comercializate în interiorul granițelor sau exportate, observator ca va deveni totodată și un corespondent al Milk Market Observatory de la nivelul Uniunii Europene.

Laptele este un aliment de bază pentru toate categoriile sociale și un sector strategic în asigurarea securității alimentare. Odată cu operaționalizarea acestui observator, un sistem integrat prin care se monitorizează, centralizează, raportează și prognozează datele cu privire la producția, procesarea și comercializarea laptelui și a produselor lactate autoritățile vor fi înștiințate în timp real cu privire la evoluția unui sector de piață important. Doar așa putem crea o strategie de dezvoltarea agro-economică prin politici bazate pe informații concrete și reale care să vină cu adevărat în sprijinul fermierilor români din sectorul zootehnic, astăzi greu încercat.”, a mai precizat senatorul Lucian Trufin.

Senatorul mulțumește public președintelui Asociației Patronale Române din Industria Laptelui, Dorin Cojocaru, care a avut rol consultativ important în formularea proiectului de lege.

Cei care vor continua să folosească denumirea de lapte sau  produse lactate pentru produsele vegetale atât în piețe, hypermarket-uri cât și în domeniul HORECA și fast-food, vor risca amenzi de până la 50.000 de lei, suspendarea autorizației de prelucrare, producție sau comercializare pentru o perioadă de 30 de zile.

Comunicat de presă!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page