InfractionalLocal

Scandal în două localuri din municipiul Botoșani. Trei tineri au ajuns la spital, alți doi în arestul Poliției

Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a șase tineri, cu vârstele cuprinse între 20 și 35 de ani, din municipiul Botoșani și comuna Cristești, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarera ordinii și liniștii publice.

Din cercetări, a reieșit faptul că în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2022,  aceștia, în timp ce se aflau într-un local public, din muncipiul Botoșani, ar fi provocat scandal, tulburând ordinea și liniștea publică și au agresat mai mulți tineri care se aflau în interiorul acestuia.

Totodată, în aceeași noapte, tinerii bănuiți de comiterea faptelor, s-au deplasat în zona unui alt local public, din municipiul Botoșani, unde ar fi provocat scandal și au agresat alți tineri, care în urma evenimentului au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page