În perioada 1-17 noiembrie a.c. , poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au participat împreună cu elevii din clasele de liceu ale Colegiului Economic Octav Onicescu Botoșani la diverse activităţi de informare pe mai multe teme : prevenirea victimizării prin infracţiuni informatice, prevenirea traficului de persoane, precum şi răspunderea penală a minorilor. Aceste activităţi s-au desfăşurat în cadrul Proiectului Educaţional „Campania 19 zile de prevenire a abuzurilor şi violenţei asupra copiilor şi tinerilor” aparţinând Colegiului Economic, care are loc în perioada 01-19 noiembrie 2022.
Siguranţa pe Internet a fost un subiect dezbătut de poliţişti cu elevii. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.
Totodată, au fost oferite informaţii pentru sensibilizarea şi conştientizarea elevilor expuşi riscului de a deveni victime ale traficului de persoane, precum şi cu privire la implicaţiile fenomenului.
De asemenea, au fost oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia.
Prevenirea victimizării minorilor şi a infracţiunilor informatice reprezintă priorităţi ale Poliției Române pentru anul 2022, copiii și tinerii reprezentând unul din grupurile țintă ale activităților preventive.
Activităţi similare vor avea loc şi la nivelul altor unităţi şcolare din judeţ.