InfractionalLocal

Naivitate sau tupeu? Un bărbat a vrut să treacă frontiera cu un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, conducând un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor şi o remorcă, înmatriculat în Republica Moldova, un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 36 de ani.

La controlul de frontieră, la solicitarea colegilor noştri bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, valabil pentru categoriile B1, B, C1, C, BE, C1E şi CE.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control, colegii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate bărbatul susţine că permisul de conducere este unul autentic.

Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul deţine un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova, valabil însă doar pentru categoria B.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul  şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page