Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Lockdown”(o poveste în carantină) după o idee de Dennis Kelly și „Angajare de clovn” de Matei Vișniec.
Sâmbătă, 12 noiembrie de la ora 19.00, vă invităm la Cinematograful „Unirea” la spectacolul „Lockdown (o poveste în carantină)” după o idee de Dennis Kelly, în regia lui Vlad Cepoi. Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu și din distribuție fac parte Andreea Moțcu, Bogdan Horga și Matei Horga.
Aceasta este povestea unei familii, ca multe altele, care, în ciuda diferențelor, a găsit o modalitate de a supraviețui împreună. Este povestea hilară și sfâșietoare a unui cuplu în care partenerii se urăsc unul pe celălalt, dar care au găsit cumva o modalitate de a exista împreună. De dragul copilului, ei evită să-și vorbească, să se gândească la ei sau chiar să fie în aceeași cameră. După ani de relație în care au dezvoltat o artă a ignorării, vine pandemia și totul se schimbă, sunt forțați să se reevalueze pe ei înșiși și relația lor prin realitatea carantinei.
Duminică, 13 noiembrie de la ora 18.00, vă invităm la Casa Tineretului din B-dul M. Eminescu nr. 48 la spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vișniec.
E teatru. E circ. E spectacol. E cu adevărat spectaculos. E impresionant. Are emoție și melancolie. E precum o amintire. E o călătorie înapoi în copilărie. E amar, e comic, real, uman, pătrunzător și simplu. Este deopotrivă pentru cei mari și cei mici. Cu clovni, cu magie și acrobație, împletite cu teatru, cu jocul actoricesc, cu conflict și replici inteligente, cu poveste și puterea cuvântului pe scenă, un spectacol pentru suflet, pentru bucuria amintirii și pentru melancolia prezentului.
„Angajare de clovn” este ultima piesã scrisã în România de Matei Vișniec, în 1986, înainte de emigrarea dramaturgului la Paris. Cel mai jucat autor român contemporan a primit Premiul UNITER pentru cea mai bunã piesã româneascã în 1991.
Regia, decoruri, coloana sonoră: Ion Sapdaru
Coregrafia: Victoria Bucun
Costume: Alina Dincă
Distribuţia: Bogdan Muncaciu, Dragoş Radu, Răzvan Amitroaei, Volin Costin, Cezar Amitroaei
Pret bilet – 30 lei; 15 lei – elevi, studenți, pensionari.
Biletele se găsesc la:
🔘 CASA TINERETULUI, B-dul Mihai Eminescu nr. 48📞0231.510.970 și 0735.779.821▪️de marți până vineri: 12:00-16:00▪️sâmbătă și duminică: 16:00-18:00
🔘 Agenția teatrală din incinta cinematografului Unirea 📞 0722.557.556▪️de marți până vineri: 8:00-21:00, sâmbătă: 8:00-19:00
https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani